Studentul Anului – ediția 2013!

0

Studentul Anului se numără printre primele inițiative ale organizației Voluntari pentru Idei și Proiecte și premiază, de nouă ediții până în prezent, elita mediului universitar românesc.

În cadrul ediției de anul acesta, vor fi recunoscuți cei mai buni studenți din cinci domenii: Jurnalism și Comunicare, Drept, Economie, Arhitectură și Medicină.

Categoria Economie se adresează tuturor studenților ce studiază la facultățile de profil din țară, viitori experți în acest domeniu, care își doresc și pot să demonstreze că pot fi cei mai buni, aplicând la această competiție și rezolvând tema de concurs specifică aceastei categorii.

studentul anuluiTema de anul acesta, propusă de către partenerul oficial Capital Partners, constă în redactarea unui eseu argumentativ ce va evidenția măsura în care cauzele crizei economice actuale sau ale altor crize economice din trecut au legatură cu evenimente neprevăzute, intervenția statului în economie sau anumite dereglementări.

Lucrările vor fi evaluate de către un juriu alcătuit din personalități reprezentative din acest domeniu, reprezentanți ai companiei partenere, precum și din profesori ce predau la marile centre universitare din țară.

Juriul va selecta cele mai bune cinci lucrări, iar deținătorii acestora vor avea ocazia să participe la un mini-proiect de dezvoltare personală asigurat de Petrom România și totodată, vor concura pentru obținerea trofeului Studentul Anului 2013.

Acest trofeu va fi oferit împreună cu un premiu de 1500 de euro câștigătorului acestei categorii.

De asemenea, vor fi premiați și ocupanții pozițiilor doi și trei cu sumele de 500 euro, respectiv 300 de euro, toate aceste premii fiind înmânate în cadrul Galei Premiilor “Studentul Anului”, evenimentul formal de la sfârșitul lunii mai 2013, care va închide acest concurs.

Pentru a intra în competiție, studenții vor trebui să completeze un formular de aplicare și să rezolve tema de concurs specifică până la data de 12 mai 2013.

Atât formularul de aplicare, cât și tema de concurs pot fi găsite pe site-ul oficial al proiectului: http://studentulanului.ro.

Voluntari pentru Idei și Proiecte România este o organizație non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat și alcătuită exclusiv din studenți.

De 14 ani organizează anual peste 10 programe și proiecte de dezvoltare personală pentru studenții și masteranzii din România, programe susținute de companii, mass-media și statul român.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe Știri-economice.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.