Continuam seria de articole “Economia României 1900 – prezent” printr-un articol ce prezintă evoluția economiei în perioada 1989-1996.
Dupa cum observați, am ales ca momentan să ne concentrăm asupra prezentării situației economice a României din secolul precedent și pe articole economice utile și nu pe situatia economică actuală.
Am decis acest lucru pentru că perioada prezentată este mai puțin cunoscută și este necesar să cunoaștem anumite evenimente ce au avut loc în trecut.
Cunoașterea acestor evenimente ne poate ajuta să evităm greșelile făcute și să înțelegem prin ce au trecut părinții nostri.
Un alt motiv este faptul că pentru stiri economice de ultimă oră există suficiente surse și nu este necesar să acoperim și noi acest subiect.
Această perioadă ar fi trebuit să reprezinte un nou început pentru România, din punct de vedere economic și social, dar din pacate, am început cu stângul și revoluția nu a adus locuitorilor României tocmai ce își doreau.
După revoluție, economia României a avut parte de un declin rapid și de reforme greoaie.
Cele mai mari probleme ale economiei au fost lipsa competitivității produselor autohtone, întreprinderile supradimensionate, tehnologia învechită și energofagă, lupta pentru putere și sistemul judiciar ineficient.
Printre greșelile acestei perioade se numară confiscarea valutei exportatorilor, retragerea licențelor băncilor străine, liberalizarea greoaie a prețurilor și a cursului de schimb, privatizarea greoaie și ineficientă a companiilor de stat, incapacitatea menținerii acordurilor Stand-By cu FMI, acordarea de credite preferențiale, reforme slab adaptate nevoilor țării, fărâmițarea exploatațiilor agricole, distrugerea sistemelor de irigații etc.
Vom incerca să facem o scurtă prezentare a situației economice din această perioadă (1989-1996), încercând să atingem toate aspectele relevante, din punct de vedere economic.
Trecerea la o economie de piață s-a făcut treptat și în 1994 aceasta nu era încă definitivată.
Perioada 1996-1997 a fost momentul în care s-a liberalizat cursul de schimb, a fost pusă în aplicare o politică monetară strictă, s-au liberalizat prețurile și s-a permis cetățenilor străini să achiziționeze terenuri în România.
Până în 1988, România a fost cel mai mare partener economic, din Europa de Est, al SUA.
În 1988, Nicolae Ceaușescu a renunțat la statutul de “Națiunea cea mai favorizată”, produsele românești devenind mai scumpe și implicit mai puțin cautate de cetățenii americani.
Statutul de ” Națiunea cea mai favorizată” a fost redobândit în anul 1993 și în 1994 taxele pentru produsele românești au fost ridicate.
Industrie și PIB România 1989-1996
Privatizarea marilor companii de stat din industrie a început în 1992 cu transferul a 30% din acțiunile companiilor respective către un fond privat, fiecare cetățean al României primind acțiuni ale companiilor.
Foarte multe acțiuni au fost supraevaluate și la puțin timp dupa emiterea lor si-au pierdut mare parte din valoare, dar au existat și câteva companii care au supraviețuit acestei perioade și chiar au crescut. Celelalte 70 de procente au rămas în proprietatea statului.
Cu ajutorul Băncii Mondiale, FMI și UE, a inceput, procesul de privatizare a companiilor de stat.
Acest proces a fost / este anevoios și de multe ori contestat, iar după aproape 23 de ani de la revoluție acesta încă nu a fot încheiat.
În cele mai multe situații, privatizarea nu a a avut rezultatele scontate și a dus la falimentul companiilor respective și la vânzarea acestora la fier vechi.

Până în 1992, PIB-ul a scăzut cu aproape 40%, iar producția industrială a scăzut cu peste 45%.
Economia și-a revenit ușor după 1993, dar după 1996 urmează o cădere rapidă ce va fi prezentată în articolul viitor.
Până în 1989 datoria externă a României a fost achitată aproape integral, dar în perioada 1989-1996, a crescut de la un miliard USD la peste opt miliarde.
În această perioadă toți banii păstrati “la saltea” s-au pierdut și au avut de câștigat doar cei care au investit.
Inflația a ajuns la cote alarmante și au apărut jocurile de tip caritas sau alte scheme de câștig rapid.
Aceste scheme nu au făcut decât să sărăceasca și mai mult populația, întrucât numărul pagubiților Caritas, SAFI, FNI etc. s-a ridicat la peste 500000.
Cursul de schimb leu/USD a crescut de la 14 lei/USD în 1989 la peste 3000 lei/USD în 1996.

După 1989 a fost începută procedura de restituire a terenurilor agricole proprietarilor de drept.
Acestă măsură care, în teorie, ar fi trebuit să fie una foarte bună, a fărâmițat exploatațiile agricole.
După revoluție numărul exploatațiilor agricole a depășit 4 milioane, și din cauza lipsei de experiență a noilor proprietari, vârstei înaintate a acestora, mecanizării reduse a lucrărilor agricole și obținerii greoaie a titlurilor de proprietate, a scăzut productivitatea agriculturii și producția agricolă a devenit imprevizibilă, oscilând foarte mult de la un an la altul.
Producția de energie a urmat același trend și a scăzut până în 1992 cu aproape 30%.
Această scădere s-a datorat și scăderii producției industriale, industria fiind cel mai mare consumator de energie din România.
După anul 1992 producția de electricitate a crescut treptat, iar în 1996 a fost pus în funcțiune primul reactor al centralei nucleare de la Cernavodă.

Valuta era obținuta foarte greu și cea mai importantă sursă au fost acordurile Stand-By cu FMI, acorduri ce nu au putut fi menținute mai mult de un an după semnarea lor.
După cum vedeți, situația României după revoluția din 1989 nu a fost una prea bună și după cum veți observa în articolul următor nici perioada de după 1996 nu a fost.





Niciun comentariu