Ce este relaxarea cantitativă?

0

Relaxarea cantitativă este o politică monetară neconvențională prin care banca centrala achiziţioneză titluri de stat sau alte titluri de valoare de pe piața financiară cu scopul de a reduce rata dobânzilor și a mări cantitatea de bani aflată in circulație.

Relaxarea cantitativă mărește oferta de bani prin injectarea de capital către instituțiile financiare, în efortul de a promova creșterea împrumuturilor și a lichidităților.

Se consideră că avem de-a face cu o relaxare cantitativă atunci când ratele dobânzilor pe termen scurt sunt sau se apropie de zero și nu sunt imprimate bancnote noi.

sac cu baniDetalierea conceptului de Relaxare cantitativă
În relaxarea cantitativă, băncile centrale vizează alimentarea economiei cu bani prin cumpărarea sau vânzarea de obligațiuni guvernamentale.

Când economia stagnează și banca centrală dorește să încurajeze creșterea economică, aceasta va cumpăra obligațiuni guvernamentale.

Această măsura scade ratele dobânzilor pe termen scurt și mărește oferta de bani.

Strategia însă îşi pierde eficacitatea atunci când ratele dobânzilor se apropie de zero, moment în care băncile trebuie să implementeze alte strategii pentru a relansa economia.

O altă strategie pe care o pot utiliza este încurajarea băncilor comerciale să împrumute bani în încercarea de a stimula creșterea economică. Relaxarea cantitativă este adesea menționată în literatura de specialitate abreviat „QE”.

Dezavantajele şi inconvenientele relaxarii cantitative
Dacă băncile centrale măresc prea repede oferta de bani, aceast lucru poate provoca inflație. Acest lucru se întâmplă atunci când există prea mulţi bani în circulaţie și numai o sumă fixă de bunuri disponibile pentru a fi vândute.

Banca centrală este o organizație responsabilă de politica monetară și este considerată a fi independentă faţă de guvern. Acest lucru înseamnă că banca centrală poate acorda băncilor fonduri suplimentare, dar nu poate forța băncile să împrumute acești bani persoanelor fizice și companiilor.

Dacă acești bani nu ajung în buzunarele consumatorilor, împrumuturile acordate băncilor de către banca centrală nu vor influenţa oferta de bani și, prin urmare, vor fi ineficiente în stimularea economiei.

O altă consecință potențial negativă este aceea că relaxarea cantitativă determină, în general, o depreciere a valorii monedei țării respective.

Subliniem însă încă o dată cuvântul potenţial, deoarece un rol important îl au importurile și exporturile unei ţări, iar în funcţie de configurarea acestora în economia unei ţări, acest lucru poate fi unul negativ, în sensul că deprecierea valorii monedei ţării de origine este un fapt pozitiv pentru exporturile unei țări, dar negativ pentru importuri și poate conduce la situaţia în care rezidenții țării respective să plătească mai mulți bani pentru bunurile importate.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe Știri-economice.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.