Ce este o Economie dezvoltată

0

Temenul de economie dezvoltată se referă la o țară cu un nivel relativ ridicat de creștere economică și securitate. Criteriile comune pentru evaluarea gradului de dezvoltare ale unei țări sunt venitul pe cap de locuitor sau produsul intern brut (PIB), nivelul de industrializare, nivelul de trai general și volumul infrastructurii pe scară largă.

De asemenea, factorii non-economici, precum Indicele Dezvoltării Umane (IDU/ HDI), care cuantifică nivelurile de educație, alfabetizare și sănătate ale unei țări într-un singur număr, pot fi incluse în evaluarea gradului de dezvoltare al unei economii sau al unei țării.

Cele mai cunoscute exemple actuale ale țărilor dezvoltate includ Statele Unite ale Amercii, Canada și majoritatea țarilor vest europene, inclusiv Marea Britanie și Franța.

om fericitCriteriul de diferenţiere între economiile dezvoltate şi celelalte economii
Sistemul de măsură cel mai utilizat pentru a determina dacă o economie este dezvoltată sau nu îl reprezintă PIB-ul pe cap de locuitor.

Deși nu există un minimum stabilit în acest sens, unii economiști consideră că intervalul între de 12.000 și 15.000 de dolari este suficient pentru a încadra o țară în rândul celor dezvoltate, în timp ce alții consideră că o țară este dezvoltată doar dacă PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare de 25.000 sau 30.000 de dolari.

Pentru referință, PIB-ul pe cap de locuitor al Statelor Unite ale Americii în anul 2015 a fost de 55.800 de dolari.

În special pentru țările aflate în zona gri, economiștii se îndreaptă și către alți factori pentru a determina starea dezvoltării acestora.

Măsurătorile componentelor nivelului de trai, precum rata mortalității infantile și speranța de viață sunt de asemenea utile deși, din nou, nu există minime acceptate pe scară largă.

Spre exemplificare, cele mai dezvoltate economii suferă mai puțin de 10 decese infantile la 1000 de nou născuți, iar cetățenii lor trăiesc în medie 75 de ani sau mai mult.

Mai mult decât atât, un PIB ridicat pe cap de locuitor nu conferă statutul de economie dezvoltată fără prezența și a altor factori.

De exemplu, Qatar are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume începând din anul 2015, însă este încă clasificat ca fiind în curs de dezvoltare de către Organizașia Națiunile Unite (ONU).

Lipsa statutului de economie dezvoltată provine din inegalitatea de venit extremă a cetățenilor acestei țări, din lipsa de infrastructură și din oportunitățile educaționale limitate pentru cetățenii fară posibilități materiale.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *