De ceva timp este recunoscut faptul că lumea în care trăim nu mai aparține, ca în trecut, numai bărbaților.
În vremurile noastre femeile au început să primească din ce în ce mai multe sarcini și responsabilități și au ajuns să dețină funcții manageriale importante, atât în companii private, cât și în instituții de stat.
De asemenea, o parte din ele au ajuns chiar să influențeze milioane de oameni prin exemplul oferit de ele sau prin mesajele transmise publicului larg, un exemplu clar în acest sens fiind Oprah Winfrey.
Cu toate acestea, deși femeile au luptat din greu pentru a obține egalitate în drepturi, îndatoririle de bază, cele care erau considerate a fi “treburi de femeie” nu au dispărut ca prin minune.
Astfel, în marea majoritate a cazurilor, femeile cu venituri medii și mici, deși muncesc la fel de mult ca barbații și deși aduc poate aceeași suma de bani în casă, sunt în continuare responsabile de educația copiilor, pregătitul meselor, curățenia gospodăriei și, nu în ultimul rând, de gestionarea bugetului familiei.
Ca o adevarată gospodină, femeia încearcă să întindă la maxim fiecare bănuț din buget, pentru a putea satisface nevoile întregii familii.
Cu toate acestea, perioadele deosebite, cum ar fi de exemplu sărbătorile de iarna pun la încercare chiar și cele mai experimentate gospodine. Astfel, voi încerca în cele ce urmează să vă ajut cu câteva sfaturi pentru o mai bun gestiune a bugetului familiei.
Organizarea:
Înainte de a începe trebuie să știm că organizarea este cheia succesului în materie de gestiune eficientă a unui buget.
Astfel, în funcție de cum îi este fiecaruiă mai comod, informațiile privind veniturile și cheltuielile principale ale familiei vor trebui notate ordonat fie pe o foaie de hârtie care să nu fie rătăcită, fie într-un caiet, fie pe medii mai moderne precum calculator, tabletă, smartphone etc.
Deși poate părea incomod sau poate chiar stupid, vă garantez că fără o organizare corespunzătoare a informațiilor, nu se va putea ajunge la o gestionare eficientă a bugetului.
Constituirea bugetului:
După ce v-ați decis unde anume veți nota informațiile, trebuie să știți exact care este suma de bani de care dispuneți în luna în discuție (de exemplu, în luna decembrie).
În acest sens trebuie să adunați toate veniturile care intră în casă, fără sa omiteți nimic.
Veniturile pot proveni, dupa caz, din: salariile membrilor familiei, bonusuri sau prime, alocațiile copiilor, venituri realizate din alte activități, bonuri de masă etc.
Stabilirea cheltuielilor:
După ce ați stabilit exact care este bugetul de care dispuneți, începeți să notați toate cheltuielile pe care le aveți în luna respectivă, încercând să nu omiteți nimic.
Cheltuielile se împart în principiu în trei mari categorii: cheltuielile fixe (standard), cheltuielile periodice și cheltuielile neprevazute.
O parte din cheltuielile standard pe care o familie le are de achitat lunar pot fi: rata / chiria la apartament, întreținerea, facturile de utilități, benzina/abonamentele pentru mijloace de transport în comun, taxe de grădiniță / școală pentru copii etc.
Cheltuielile periodice se întâmplă la un interval mai mare de timp, dar nu trebuie uitate pentru că vor trebui să fie cuprinse în bugetul unei luni.
Printre acestea se pot număra: asigurarea auto, asigurarea casei, taxele și impozitele pe auto / casă, cadourile de Craciun, cadourile de Paște etc.
Cheltuielile neprevazute sunt, prin definiție, imposibil de prevazut și cuantificat.
Printre acestea se pot număra: cheltuieli medicale, reparații auto, invitații la nunți sau alte evenimente speciale etc.
Este de dorit ca din bugetul de care dispunem să lăsăm o mică porțiune pentru această zonă neprevăzută, pentru a nu fi puși în dificultate în cazul în care chiar se întâmplă ceva.
Prioritizarea cheltuielilor:
După ce aveți clar conturate și veniturile și cheltuielile vă veți putea da seama dacă vă permiteți să achitați totul sau nu.
În cazul cel mai optimist posibil, din bugetul existent puteți achita toate cheltuielile și vă mai și rămân bani pentru economisire.
În acest caz, consider că este foarte important ca banii economisiți să nu fie ținuti “la saltea”, ci să fie depuși într-un cont de economii, în primul rând pentru că nu mai există tentația de a fi cheltuiți și în al doilea rând pentru că vor genera în timp un venit suplimentar din dobândă.
Cu toate acestea, întrucât cazul de mai sus este ideal și numai foarte rar realizabil, pasul următor este să prioritizăm cheltuielile pe care le avem.
Astfel, trebuie văzut în primul rând dacă există cheltuieli la care putem renunța (ex: cosmetice, ieșiri la restaurante, spa-uri etc.).
După ce se renunță la cheltuielile la care se putea renunța trebuie vazut în ce zone se mai poate economisi (fie prin reducerea cantităților consumate, fie prin achiziția din locuri mai ieftine a produselor necesare).
După ce s-a parcurs și acest pas ar trebui să rămână, în vârful listei, cheltuielile care sunt stringente și acoperă nevoile de bază (rata / chiria, bugetul aferent mâncării, cheltuielile cu transportul etc.).
Plan de rezerva:
Întrucât luna decembrie are și cheltuieli periodice (masa îmbelșugată de sărbători, cadouri pentru cei dragi etc.) exisă posibilitatea ca și după ce se face o minuțioasă prioritizare și curățare a cheltuielilor bugetul tot să nu ajungă pentru acoperirea lor și pentru celebrarea sărbătorilor de iarna. ,
În acest caz, poate fi instituit un plan de rezervă.
Menționez că această soluție este una de compromis, care nu este ideală, întrucât dacă în luna următoare bugetul nu se gestionează eficient, de aici se poate porni un adevarat “lanț al slăbiciunilor”.
Planul de rezervă propus ar fi urmatorul: fie întârzierea până în luna ianuarie a cheltuielilor care pot suporta amânare fără repercursiuni imediate (ex: plata întreținerii etc.), fie utilizarea cardului de credit / cumpărături pentru acoperirea unor cheltuieli.
Idei creative pentru înlocuirea / diminuarea cheltuielilor:
Pe lângă reducerea cheltuielilor inutile, trebuie să avem grijă să mai și diminuam, acolo unde se poate, cheltuielile existente.
În acest sens, am întocmit o mică listă cu sugestii care pot fi urmate pentru a diminua cheltuielile familiei:
– Utilizarea mijloacelor de transport în comun pentru o lună (în loc de autoturismul personal).
Deși disconfortul este în mod evident mai mare, economisirea făcută este mai mult decât relevantă, mai ales la prețul actual al benzinei și motorinei.
– Achiziționarea fructelor și legumelor din piețe, în detrimentul hipermarket-urilor, întrucât produsele sunt și mai ieftine și mai sănătoase.
– Achiziționarea produselor alimentare și de curățenie din hipermarket-uri în detrimentul magazinelor mici din apropierea locuinței (diferența de preț este notabilă, iar la un volum mai mare de cumpărături economisirea se simte din plin).
– Întocmirea unei liste de cumpărături și respectarea ei întocmai în cazul cumpărăturilor facute în hipermarket-uri (se evită astfel cumpărăturile impulsive, bazate pe stimuli psihologici și nu raționali).
– Deși sună banal, achiziționarea becurilor economice chiar produce economisire, întrucât, deși sunt puțin mai scumpe la achizitie, durata lor de viață este de 10 ori mai mare, iar consumul de 5 ori mai mic în comparație cu becurile clasice.
– Înlocuirea ieșirilor la restaurant pentru masa de prânz sau cină cu mâncarea gătită în casă.
– Prospectarea pieței și a concurenței atunci când doriți să cumpărați ceva (ar trebui să fie deja cunoscut faptul că nu toate “ofertele” sunt reale și că prețurile unui bun diferă de la comerciant la comerciant, astfel, dacă doriți să cumpărați un obiect pentru casă este bine să fiți informat.
În momentul de față acest lucru se poate face relativ ușor pentru că majoritatea magazinelor mari au prețurile afișate direct pe site, deci în câteva minute puteți face un sondaj al pieței pentru a găsi cea mai bună ofertă).
Lista poate continua la nesfârșit și fiecare dintre noi este încurajată să găsească din ce în ce mai multe modalități de economisire și de gestionare eficientă a bugetului familiei pentru că profesioniste suntem, mame bune suntem, soții frumoase suntem și dacă am ajunge să ne și gestionăm impecabil bugetele, vom fi de neoprit!
Pentru mai multe informații despre realizarea bugetului familiei puteți citi și acest articol.
Niciun comentariu