Într-o secundă, interviul pentru locul de muncă la care ai visat se poate transforma într-un adevărat coșmar.
Un singur răspuns greșit sau un comentariu neadecvat se pot dovedi dezastruoase pentru obiectivele pe care vi le-ați propus în carieră, eliminând din fașă un final fericit!
Mai jos găsiți câteva sfaturi pe care le-ați putea urma la un interviu și care l-ar putea face pe cel ce vă intervievează să-şi schimbe părerea în favoarea dumneavoastră.

Lecția învățată: acceptă responsabilitatea și nu o pasa de la unul la altul.
A arunca vina pe altcineva pentru un eșec anterior dăunează credibilității mai mult decât ai crede în timpul unui interviu. Şi asta deoarece există riscul evident de a părea că nu ești capabil să îți asumi responsabilitatea, iar prin “pasarea problemei” elimini, de fapt, o excelentă oportunitate de a-ți etala competențele de gestionare a crizelor.
Chiar și o situație negativă pentru care ești dispus să îți asumi responsabilitatea parțială spune multe despre caracterul tău și făcând următoarele trei simple observații poți ieși de la interviu cu capul sus.
- Care a fost cauza principală a problemei?
Ți-ai luat timpul necesar pentru a înțelege factorii declanșatori care au condus la această problemă? - Care este motivul pentru care aceste neajunsuri nu au fost identificate și rectificate înainte ca problema să degenereze?
Ce anume (dacă se putea face ceva) s-a întreprins înainte ca situația să se agraveze și ce altceva se mai putea face? - Ce s-a făcut după ce evenimentul s-a produs pentru a se garanta că aceste probleme nu vor mai apărea din nou?
Detaliați învățăturile pe care le-ați acumulat în urma acestei experiențe.
Ideea în sine de a arunca vina pe altcineva îl poate deranja pe intervievator. Scopul unui interviu pentru ocuparea unui loc de muncă nu este acela de a te face să te incriminezi singur, ci acela de a evalua nivelul de competență în a te prezenta și de a măsura gradul de asimilare al lecțiilor învățate de la locurile de muncă anteriore – atât cele pozitive, cât și cele negative.
Astfel, prin susținerea faptului că un lucru „nu s-a întâmplat din vina mea”, de fapt tu declari că nu ești suficient de matur încât să îți accepți rolul într-o anumită situație, ceea ce spune multe despre competențele tale privind lucrul în echipă – sau, mai degrabă, despre lipsa acestora.
“Situațiile neplăcute”
Lecția învățată: concentrează-te pe partea pozitivă.
În anumite situații, vechea zicală “mai puțin înseamnă mai mult” se aplică cu adevărat.
Desigur că în acest caz vor exista situații care ar trebui să nu fie aduse deloc în discuție.
Excludeți orice situație negativă de la locurile de muncă anterioare, chiar cu riscul de a omite cu totul un angajator.
Cel mai evident risc al acestui fapt ar fi golurile inevitabile ce pot apărea în parcursul profesional, care vor atrage și un număr mai mic de posibile referințe.
Cu toate că nu este o idee strălucită să minți la un interviu, există câteva modalități creative de a ocoli adevărul.
Declarațiile contradictorii
Lecția învățată: fii direct, dar selectiv.
Cu excepția cazului în care ai fost concediat sau dacă angajatorul tău anterior aplică politica de a nu da referințe profesionale, sunt șanse mari ca noul tău potențial șef să îl contacteze pe cel anterior.
De aceea, este extrem de important să fii cât mai precis posibil cu privire la ultima ta slujbă.
Chiar și un adevăr distorsionat foarte puțin se poate întoarce asupra ta la momentul validării acestuia, astfel că nu te complica și concentrează-te pe aspectele cuantificabile și măsurabile.
“Sindicatele”
Lecția învățată: arată că poți fi membrul unei echipe.
Doar cuvântul „sindicat” îi poate trimite pe reprezentanții de resurse umane sau pe directori în modul defensiv de teamă că, în condițiile potrivite, lucrătorii se vor uni într-o invazie monstruoasă de sfidare colectivă și de reexaminare a politicii companiei.
Deși numeroase profesii, cum ar fi profesorii sau agenții responsabili cu aplicarea legii, ar putea fi obligate să facă parte din sindicate înainte de a se angaja în mod oficial, majoritatea companiilor preferă să angajeze resurse umane sau echipe terțe de profesionişti care să le rezolve evenimentele nefericite.
Totuși, una din cele mai mari temeri referitoare la discuțiile cu sindicatele este aceea că societățile pot pierde controlul asupra politicilor implementate.
Considerând faptul că sindicatele, de obicei, gestionează cele mai importante tratative, inclusiv cele privind drepturile salariale, beneficiile sau cele privind imigranții, cel mai indicat ar fi să amânați discuția până după câștigarea locului de muncă propus și după ce ati petrecut un timp în cadrul companiei.
Demonstrează că nu ești un revoluţionar dezlanţuit, solicitând companiei informații privind politicile și organismele decizionale, fără a arunca bomba pronunțând cuvântul sindicat.
Mărirea de salariu
Lecția învățată: fii răbdător.
În timpul unui interviu pot apărea multe situații neprevăzute. Probabil cea mai usturătoare dintre acestea este impresia că salariul oferit nu este suficient de bun.
Marea majoritate a companiilor oferă un salariu care se încadrează în limitele standard din domeniul industriei, care poate fi negociat până la un anumit nivel, ținând seama de experiența ta anterioară și de competențele de negociator.
Atât timp cât ești de acord cu suma convenită şi obţii postul, vei avea timp suficient de a renegocia după ce ți-ai demonstrat calitățile.
Nu numai că o negociere prematură exagerată a salariului în timpul interviului demonstrează lipsa răbdării, ci poate submina politicile privind grila de salarizare și de indemnizaţie de la nivelul companiei respective.
În loc de concluzie
Foarte rar întâlnești o persoană care să exceleze la un interviu pentru ocuparea unui loc de muncă.
Este la fel de rar ca și identificarea unei companii care adresează cele mai bune întrebări posibile.
Astfel că, pentru ambele părți, acest proces este în continuare asemănător unui joc de zaruri, dar dacă știi ce e bine să spui și ce nu e bine să aduci în discutie, atunci poți preveni irosirea şansei de a ocupa locul de muncă pe care ţi-l doreşti.

Niciun comentariu