Cum luptă companiile de carduri de credit împotriva fraudei

0

Fraudarea cardurilor de credit costă consumatorii sume enorme. Din această cauză, companiile de carduri de credit au implementat proceduri extrem de schematice și de complexe în vederea detectării și procesării cazurilor de fraudă.

În continuare vă prezentăm cele trei modalități prin care se face acest lucru.

spate card creditVă monitorizează tendințele de cumpărare
Societățile emitente de carduri de credit urmăresc tendințele dumneavoastră de cumpărare prin intermediul unui sistem care determină validitatea cumpărăturilor efectuate de dumneavoastră.

Ori de câte ori această practică se modifică prin achiziționarea unor produse foarte scumpe, care nu se încadrează în profilul dumneavoastră sau dacă sunt efectuate tranzacții în afara adresei dumneavoastră de domiciliu, compania respectivă se sesisează și vă alertează în acest sens.

În plus, societatea respectivă ține cont și de orice modificări privind frecvența cumpărăturilor efectuate, spre exemplu, atunci când se observă că ați înregistrat mai multe tranzacții ca de obicei sau dacă tranzacțiile comerciale electronice au fost efectuate utilizând o adresă de IP diferită sau din altă țară.

Adesea hoții au tendința de a testa cardurile de credit prin efectuarea unor tranzacții mai mici ca si valoare, ca apoi să facă unele din ce în ce mai mari. Societățile care emit carduri de credit vă vor alerta în cazul în care observă o astfel de tendință.

Utilizează asistența oferită de dumneavoastră
Ați putea fi una dintre persoanele care au raportat o dată sau chiar de mai multe ori că vi s-au furat bani de pe cardul de credit.

Societățile care emit carduri de credit supraveghează atent situația prin observarea unor modificări similare pe unul sau mai multe dintre cardurile dumneavoastră de credit și vă pot solicita să le verificați la momentul oportun.

Verificare care se impune de urgenţă, deoarece utilizând diverse nume, infractorul poate fi angajat într-un act de fraudă sau anumiți hacheri ar putea comite escrocherii identice sau similare pe viitor.

Utilizează algoritmi tehnici
Societățile emitente de carduri de credit folosesc sisteme extrem de sofisticate de algoritmi tehnici cu scopul de a repera fraudările.

Acestea includ crearea de clustere – acolo unde băncile fac conexiunea dintre cumpărăturile obișnuite și identifică achiziții atipice; calculează media – atunci când băncile fac media cumpărăturilor efectuate de dumneavoastră pentru a determina comportamentul tipic de cumpărare și clasificarea – prin care băncile etichetează tranzacțiile conform unor categorii precum aspectele geografice, timpul, probabilitatea de fraudare ș.a.m.d.

Analiza de date standard s-a dezvoltat într-o situaţie analitică a unor volume mari de date, inginerii utilizând tehnologii precum „cloud computing” și învățarea automatizată pentru a detecta anomaliile.

Societățile care emit carduri de credit trebuie să parcurgă cantități enorme de date pentru a elimina rezultatele fals – pozitive și pentru a detecta tiparele.

Aceste sisteme de calcul utilizează cantități uriașe de date. În orice moment, PayPal procesează 1.1 petaocteți de date de la cele 169 milioane de conturi ale clienților.

Cantitatea respectivă de date poate distruge structura de calcul utilizată de companie, de aceea computerul este setat să treacă pe cloud computing pentru asistență.

Cloud computing-ul permite accesarea nelimitată a datelor, iar în acest mod societățile care emit cardurile de credit reușesc să detecteze mai multe semnale suspecte.

Societățile emitente de carduri de credit utilizează, în plus, învățarea mecanică, automată – ce implică utilizarea unor modele pe calculator care, alimentate fiind cu tranzacțiile tipice, emit predicții.

Învățarea automată analizează tranzacția și emite o cifră a probabilității pentru a clasifica gradul de credibilitate. Acest proces îl ajută pe comerciant să detecteze frauda „la momentul oportun”, astfel că în cazul în care cartea dvs. de credit este refuzată de un casier, cel mai probabil modelul a produs un scor al probabilităţii de fraudare ridicat prin care s-a alertat sistemul la punctul de vânzare pentru a respinge tranzacția.

Cu toate acestea, numărul fraudelor cu carduri de credit este într-o continuă creștere, cu 1,540 de tipuri de spargere a cardurilor de credit înregistrate la nivel mondial în anul 2014, conform Breach Level Index 2014, emis de către compania Gemalto.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe Știri-economice.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.