România
– În octombrie rata șomajului a crescut față de septembrie cu 0.16% și astfel a ajuns la 5.17%. Numărul șomerilor a crescut față de luna anterioară cu 14000 de persoane și a ajuns la 455000 de șomeri înregistrați.
– Importurile au crescut în primele opt luni față de aceeasi perioadă a anului trecut cu 6.7%, iar exporturile cu 6%.
– Deficitul comercial a crescut în primele opt luni față perioada similară a anului trecut, cu 2.6 miliarde lei, la 27,9 miliarde lei (6,3 miliarde euro).
– Tarabele din piețe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume și fructe românești.
Se estimează că statul pierde anual, din cauza evaziunii din piețe, aproximativ 1 miliard Euro.
Proiectul va intra în vigoare la 4 luni după aprobarea lui de către Guvern.
– După primele 9 luni deficitul bugetar al României a ajuns la 1.18% din PIB, mult mai mic decât deficitul bugetar de 2.4 % înregistrat în primele 9 luni ale anului trecut.
– Investițiile străine directe atrase de România au totalizat în primele opt luni 941 milioane de euro, în urcare cu 55% față de perioada similară a anului trecut.
Investițiile străine sunt în creștere pentru prima dată după finalul anului 2008.
– Rata anuală a inflației a atins maximul din acest an, 5.33%, mult peste ținta BNR, după ce în septembrie prețurile au crescut cu 1,18%.
– Rezervele valutare ale Bancii Naționale a României au scăzut în octombrie la 31.77 miliarde euro, de la 32.42 miliarde euro, iar rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone (4.4 miliarde euro).
– Ford produce în fabrica din Craiova, zilnic, 500 de automobile modelul B-Max, exporturile ridicându-se la 2.600 de mașini în luna septembrie.
Producția totală de automobile, estimată pentru 2012 este de 60000 de unități.
– Cursul leu/euro a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 2 luni – 4.5089.
– INS a revizuit estimarea privind creșterea economică din primul semestru, de la 0,8% în varianta inițială la 0,7%.
– Câștigul salarial mediu a scăzut în august cu 1,4% față de luna anterioară, la 1.534 lei net.
Internațional
– În Grecia somajul a ajuns la nivelul record de 25.1%. Pentru anul 2013 se estimează o rată a șomajului de 26-29%.
– Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al treilea o creștere de 2%, peste așteptări, susținută de cheltuielile de consum mai mari, de relansarea investițiilor guvernamentale și a construcțiilor.
– Autoritățile din Statele Unite au mai închis încă două banci, iar totalul pentru anul în curs a urcat la 46.
– Economia Spaniei s-a contractat pentru al cincilea trimestru consecutiv în perioada iulie-septembrie.
– Proiectul revizuit de buget al Greciei, pentru anul urmator, prevede o contracție economică de 4.5% în 2013, al șaselea consecutiv de recesiune.
– Actiunile Facebook au avut o creștere ușoară în luna octombrie față de septembrie și au ajuns la 24 dolari, după o creștere de peste 20% într-o singură zi. Cu toate acestea, acțiunile Facebook sunt în continuare mult sub pragul de 38 de dolari înregistrat în momentul listării.
Niciun comentariu