Conform indicatorilor monetari publicați de către Banca Națională a Romaniei pe site-ul acesteia, soldul total al creditului privat a atins 216 miliarde lei în luna iulie a acestui an, înregistrând o creștere lunară de 1,1%.
Atât creditarea în lei, cât și cea în valută au crescut cu 1,1%. Trebuie remarcat că împrumuturile în lei au fost făcute exclusiv de către persoanele juridice, persoanele fizice continuând să aleagă produsele de finanțare în monedă străină, acolo unde deși poate dobânzile sunt sau par mai avantajoase, riscul de curs valutar este mai mare.
Comparând creditele acordate în luna iulie a anului curent (2011) cu cele acordate în aceeași lună a anului trecut putem observa o creștere de 4,5%, ceea ce ar reprezenta o creștere notabilă.
Cu toate acestea, creșterea este artificială, întrucât se datorează în mare parte scăderii creditării din luna iulie a anului 2010, scădere ce a avut la bază măsurile adoptate de către Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, măsuri care au redus puterea de cumpărare prin creșterea inflației și reducerea remunerațiilor bugetarilor.
În acest context, în momentul de față, baza se pune în continuare pe creditarea companiilor, urmând ca dezghețarea creditării către sectorul persoanelor fizice sa aibă loc de-abia după redresarea situației economice actuale.
(%) Iul/Iun 2011 | (%) Iul 2011/Iul 2010 | (%) Iun 2011/Iun 2010 | |
Credite RON | 1.1% | 1.8% | 0.9% |
Credite Valuta | 1.1% | 6.2% | 1.6% |
Persoane fizice | 0.9% | 0.7% | -2.3% |
Persoane juridice | 1.3% | 8.2% | 5.0% |
Credite TOTAL | 1.1% | 4.5% | 1.3% |
Depozite RON | 2.2% | 11.1% | 8.0% |
Depozite Valuta | 0.7% | -3.7% | -6.5% |
Persoane fizice | 1.6% | 6.6% | 3.7% |
Persoane juridice | 1.8% | 4.0% | 0.7% |
Depozite total | 1.7% | 5.5% | 2.5% |
Iulie 2011 | Iunie 2011 | Iulie 2010 | |
Credite/Depozite | 121.9% | 122.6% | 123.1% |
% Credite valută | 63.0% | 62.9% | 62.0% |
% Depozite valută | 34.3% | 34.6% | 37.6% |
Evoluția creditării
Sursa :btassetmanagement.ro
În ceea ce privește depozitele, tot conform datelor furnizate de către BNR, acestea cresc pentru a treia lună consecutiv atingând 177.2 miliarde lei, crescând cu 1.7% față de luna precedentă și cu 5.5% față de aceeași lună a anului precedent.
Deși per total trendul este ascendent, depozitele în RON sunt cele care generează creșterea efectivă, întrucât pe depozitele în valută creșterea față de luna precedentă este de numai 0.7%, iar în ceea ce privește situația în comparație cu aceeași lună a anului 2010, depozitele în valută s-au diminuat cu 3.7%. Această diminuare este contracarată de creșterea cu 11.1% a depozitelor în lei.
În ceea ce privește raportul credite-depozite, acesta a scăzut în luna iulie la 121.9%, față de 122.6% cât înregistra în luna iunie a acestui an.
Cu toate acestea, raportul credite-depozite rămâne peste media ultimului an (de 120.7%), susținând ipoteza conform căreia creditarea ar urma să crească în ultimul trimestru al acestui an.
Credite vs. Depozite
Sursa :btassetmanagement.ro
Niciun comentariu