Industria romanească de armament s-a dezvoltat puternic dupa anul 1968, Nicolae Ceaușescu dorind ca România să devină o țară autosuficientă economic.
Un alt factor ce a influențat evoluția industriei de armament din România comunistă a fost invazia Cehoslovaciei în 1968.
Până la începutul anilor ’80 România a ajuns în top 10 mondial în ceea ce privește exportul de arme.
Construcția de nave
La începutul anilor ’70, URSS a redus transferul de nave și de licențe de fabricare către România și astfel aceasta a fost nevoită să își dezvolte propriul program de construcție de nave și să găsească alți furnizori de tehnologie.
Din cauza deciziei URSS, România a fost nevoită să dezvolte relatii comerciale, în acest sector, cu China.
China a permis României să construiasca nave rapide de atac din clasele Huchuan și Shanghai II.
Producția acestora a început la sfârșitul anilor ’70 în Mangalia și Drobeta Turnu Severin.
În această perioadă România a dezvoltat și câteva proiecte originale: câteva clase de nave rapide de atac și patrulare (VB, Epitrop, Brutar) și nave curățătoare de mine din clasa VD.
Începand cu 1980, URSS a regândit strategia în ceea ce privea furnizarea de tehnologie și licențe de fabricare României și astfel în această perioadă s-au construit mai multe tipuri de nave sub licență sovietică (fregate, distrugătoare etc.).
Acestea nu erau construite integral de șantierele navale din România, tot armamentul cu care erau dotate și tot echipamentul electronic de la bordul lor era furnizat de Uniunea Sovietică.
În perioada 1979-1985 a fost construită și nava numită Muntenia (distrugătorul Mărășești), cea mai mare navă militară construită în România.
Construcția de avioane / elicoptere
În perioada interbelică România avea o industrie aviatică foarte puternică, dar mare parte din capacitatea de producție a fost distrusă în perioada razboiului.
După terminarea razboiului URSS a forțat România să transforme unitățile rămase funcționale în fabrici de tractoare.
Treptat, URSS a permis României să producă planoare și avioane utilitare.
Industria aviatică a devenit o prioritate după ce a venit la putere Nicolae Ceaușescu (1965).
În perioada 1960-1970 România a redevenit una din puținele țări ce puteau produce aeronave militare, astfel recăpătându-și poziția deținută înainte de al Doilea Război Mondial.
URSS a ajutat România să își dezvolte industria producatoare de aeronave până la un anumit punct și a încercat să limiteze dezvoltarea acesteia astfel încât să fie capabilă să construiască doar aeronave de slabă calitate.
Din cauza limitarilor impuse de colaborarea cu URSS, România a încheiat parteneriate cu state din afara și din interiorul Pactului de la Varșovia.
Aceste parteneriate au condus la construirea de aparate de zbor moderne, sub licență și în parteneriat.
La mijlocul anilor ’70, IAR a început producția de serie a elicopterelor Alouette III și Puma, elicoptere produse sub licență franceză. Acestea au primit denumirea de IAR-316B respectiv IAR-330.
Până în 1979, în urma colaborarii cu URSS, România nu a produs decât avioane de antrenament pentru forțele URSS și proprii și astfel, din punct de vedere tehnologic, industria aviatică românească nu a avut prea multe beneficii din acest parteneriat.
În 1979 a început producția de serie a avionului de vânătoare IAR-93, ca urmare a colaborării cu Iugoslavia.
Această colaborare a început în 1970 și a dus la fabricarea primului avion de vânătoare non-sovietic în țările din cadrul Pactului de la Varșovia.
IAR-93 a fost singurul avion de vânătoare non-sovietic produs de un stat membru al pactului pe durata acestuia.
IAR-93 era un avion ușor de vânătoare, fabricat pentru suport aerian și atac la sol. A fost produs în două variante (IAR-93A si IAR-93B) și avea o rază de acțiune de maxim 400 km.
Armamentul de bord era format din două tunuri de 23 mm și putea transporta până la 5 bombe (maxim 1300 kg).
Dupa începerea producției IAR-93 și introducerea acestuia în serviciul Forțelor Aeriene, a fost dezvoltat, la Craiova, avionul de antrenament IAR-99.
Blindate, artilerie și armament ușor
Folosind tehnologie și proiecte sovietice sub licență, România a produs o serie de vehicule blindate destinate trupelor terestre proprii.
Acestea au fost: TAB-72,TAB-77, TAB-C. Acestea au suferit o serie de îmbunătățiri ce erau proiectate și produse în România (turela schimbată, viteza crescută, unghi de tragere mărit etc).
În perioada comunistă au mai fost construite și tancul TR-77 (copie îmbunătățită a M-77 sovietic), lansatoare de rachete mobile și camioane DAC-443 și 665 folosite ca transportoare și ca platforme pentru lansatoarele de rachete. DAC-443 si 665 au fost construite pe un șasiu importat din Germania.
România a mai fabricat și armament ușor, muniție, mortiere, lansatoare de grenade și piese de schimb pentru diverse arme.
Exporturi de armament în perioada comunistă
România producea armament și echipament militar sovietic pentru uz propriu, dar si pentru export.
Exportul de armament și echipament militar a ajuns să fie o sursă importantă de valuta forte, atât de necesară satului român.
Principalii parteneri ai României erau URSS, țările din cadrul Pactului de la Varșovia, țări din Orientul Mijlociu și din Africa.
La începutul anilor ’80 exportul de arme a ajuns la aproximativ 620 milioane USD și astfel România ocupa poziția nouă în clasamentul celor mai mari exportatori de arme.
Principalele bunuri exportate de România erau pistolul mitraliera AK-47, lansatoare de rachete, TAB-72 și muniție.
Principalele țări importatoare erau URSS, Vietnam, Coreea de Nord, Irak și Libia.
În 1983, România a încheiat un parteneriat militar prin care se angaja să furnizeze Libiei arme ușoare, vehicule blindate, explozibili și muniție.
Cel mai mare importator din Orientul Mijlociu era Irak. Pe lângă vânzarea de arme către această țară, România se ocupa și de repararea tancurilor avariate în timpul razboiului Iran-Irak.
În 1984, România a fost de acord să vândă Egiptului 200 tancuri M77, să asigure întreținerea acestora, instruirea personalului și să ajute Egiptul în vederea obținerii licenței.
Romania a vandut în Algeria, Etiopia și Angola piese de schimb pentru Alouette III și Puma și a încercat să vândă variantele românești ale elicopterelor în America Latină, dar acest demers a eșuat.
Exportul de armament și echipament militar a însemnat pentru România o sursă importantă de venituri până spre sfârșitul deceniului nouă.
În 1986 exportul de armament și echipament militar scăzuse până la 270 milioane USD, iar până în 1989 deja nu mai era un sector profitabil și devenise o povară pentru sectorul civil din România.
Chiar dacă spre sfârșitul deceniului nouă industria de armament a României a cunoscut un declin pronunțat, aceasta a avansat foarte mult față de anul 1968 și în 1985 Nicolae Ceaușescu declara că peste 2/3 din necesarul intern de armament și echipament militar era produs în țară.
Niciun comentariu