Agricultura a fost un sector important în perioada comunistă și sunt foarte multe lucruri de spus, de aceea acest articol va avea două părți ce vor fi publicate simultan.
În 1989 peste 15 milioane hectare, aproximativ 2/3 din suprafața țării, erau dedicate agriculturii.
Suprafața arabilă a României a crescut de la 9.4 milioane de hectare la puțin peste 10 milioane hectare.
Terenul arabil reprezenta peste 41%, pașunile aproximativ 19%, plantațiile viticole și livezile aproximativ 3% din suprafața totală a uscatului.
În 1987 România avea suprafață irigată ce reprezenta 30% din totalul suprafeței arabile.
O campanie mare de secare a Deltei Dunării a început pentru a face un mare complex agroindustrial de aproximativ 1500 km pătrați.
O altă strategie folosită pentru a mai obține teren arabil a fost cea de demolare a satelor și relocarea populației în centre agroindustriale.
Acest proiect a fost prima dată discutat în 1960 și a fost pus în aplicare la începutul anilor ’80.
Prin această metodă se dorea eliberarea a peste 350000 de hectare de teren.
Se estima că până în 1989, din cauza folosirii necorespunzatoare a terenului agricol aproximativ 30% din suprafață era erodată destul de serios și în multe locuri solurile deveniseră acide din cauza folosirii la scară largă a îngrășămintelor chimice.
Recoltele principale
Grâul și porumbul ocupau aproximativ 2/3 din suprafața arabilă și peste 90% din terenurile pe care se cultivau cereale.
Porumbul se cultiva pe o suprafață de peste 3 milioane hectare, iar grâul pe o suprafață de 2.5 milioane hectare.
Alte cereale cultivate erau: orzul (550000 hectare), ovăzul (70000 hectare), orezul (50000 hectare) și secara (40000 hectare).
Cele mai mari culturi necerealiere erau: floarea soarelui (460000 hectare), cartofi (350000 hectare), soia (350000 hectare), sfeclă de zahăr (270000 hectare), porumb de siloz (50000 hectare), tutun (35000 hectare).
Datorită îngrășamintelor chimice, pesticidelor și extinderii suprafeței agricole, producția de cereale a crescut de la 5 milioane tone în anii ’60 la aproximativ 20 milioane tone la sfârșitul anilor ’80.
La sfârșitul anilor ’80 producția de cereale a României nu putea fi estimată corect din cauza raportărilor exagerate ale primăriilor / prefecturilor.
În 1987 guvernul se mândrea cu o producție de peste 31 milioane tone, dar estimarea Departamentului de Agricultură al SUA era de maxim 19 milioane tone, iar Banca Mondială estima o producție de 16-17 milioane tone.
Șeptelul
Bovinele erau crescute în aproape toată țara, dar cele mai multe erau crescute în zonele de deal.
Ovinele se găseau în zona Munților Dobrogei, păsarile, porcinele și iepurii erau crescute în toată țara.
Pescuitul
Datorită numeroaselor ape curgătoare și stătătoare de pe teritoriul României producția de pește era destul de mare.
Peștele prins pe Dunăre reprezenta aproximativ 90% din toată producția. În 1985 producția de pește a fost de 260000 tone și în 1986 peste 350000 de tone.
Crescătoriile de pește erau în plină dezvoltare și se dorea ca până în 1989 peste 60000 de hectare să fie acoperite cu crescătorii.
Practicile agricole
Până la mijlocul anilor ’80 din 10 milioane hectare de arabil 3 milioane erau irigate, iar cele 7 milioane neirigate aveau de suferit din cauza secetei.
În acelasi timp, terenurile ce se aflau în Delta Dunarii și pe malul Dunării erau mlăștinoase și astfel acestea au fost secate și transformate în teren arabil.
Delta Dunării, care acoperea peste 450000 hectare, a fost secată în anumite părți și astfel s-a facut loc culturilor agricole și pășunilor.
Până în 1989 36000 de hectare au fost transformate în teren arabil.
Rotația culturilor, facută necorespunzător, uneori chiar inexistentă (se cultiva grâu sau porumb pe același teren mulți ani la rând) a dus la scăderea calității solurilor și deci a producției.
Cantitatea de îngrășaminte chimice disponibile era de aproximativ 80 Kg/hectar, mult mai mică decât necesarul.
În primele trei decenii ale conducerii comuniste mii de cai au fost omorâți pentru a face loc tractoarelor.
Numarul tractoarelor a crescut de la 13500 în 1950 la peste 165000 în 1983.
Din 1986, din cauza crizei energetice politica guvernului s-a schimbat și astfel până la sfârșitul deceniului numărul de cai trebuia crescut cu peste 85000 și numărul de tractoare scăzut cu peste 1/3.
Se dorea ca până în 1990 20-25 la sută din lucrările agricole să fie efectuate cu ajutorul cailor.
A doua parte a articolului poate fi găsită aici.
Niciun comentariu