Situații de criză economică au existat în toate epocile umanității. Perioada de dezvoltare a societății și economiei capitaliste nu a făcut decât să aducă momente de criză mai frecvente și mai ample.
De asemenea, raspândirea la nivelul întregului glob a modului capitalist de viață socială a dus la globalizarea fenomenelor de criză economică.
Din 1907 până în prezent omenirea s-a confruntat cu minim 11 situații majore de criză, dintre care două se caracterizeaza printr-un impact violent și de durată asupra economiei întregii lumi.
Cele două crize care au generat recesiune la nivel global sunt Marea Depresiune Interbelică (1929-1933) și Criza Economică Mondială (2007…..).
Putem spune că cele două mari crize au un factor esențial comun și anume faptul că ambele au izbucnit în SUA și s-au propagat ulterior în întreaga lume.
Pentru a nu crea polemici privind care criză a generat un impact mai mare, cui, din ce punct de vedere, etc., voi trata cele 11 crize majore întâlnite din 1907 până în prezent din punct de vedere cronologic, după cum urmează:
Criza sistemului bancar din SUA (1907)
Această criză mai este cunoscută și sub denumirea “The 1907 Banker’s Panic”, deoarece a fost generată de colapsul sistemului bancar.
Pe fondul recesiunii existente la momentul respectiv, au avut loc numeroase falimente cu rezonanță, retrageri masive de bani și o scădere generală a încrederii în bănci.
Este esențial de mentionat că la momentul respectiv nu exista nici o instituție a statului care să garanteze depozitele populației sau care să injecteze, la nevoie, lichidități în economie.
În acest sens, Trezoreria SUA împreună cu banca JP Morgan au asigurat lichiditățile necesare sistemului bancar, ceea ce a dus în mod implicit la restabilirea încrederii în sistemul bancar și la încetarea crizei (în februarie 1908).
Hiperinflația din Germania (1918 – 1924)
Rata de schimb între marcă și dolar era de 4 la 1 în 1914, urmând ca în mai 1923 să ajungă la 1 miliard la 1.
Motivul acestei hiperinflații a fost acela că Germania și-a recunoscut vina (prin semnarea Tratatului de la Versailles din 1919) de a fi declanșat Primul Razboi Mondial.
Ca și consecintă, s-a angajat să plătească Aliaților despăgubiri în valoare de 226 miliarde de mărci (sumă redusă ulterior la 132 miliarde).
Această datorie era mai mult decât impovărătoare pentru Germania, întrucât depășea totalul aurului sau devizelor deținute de această țară.
Pentru a reduce hiperinflația și a face suportabilă rata anuală de plătit ca despagubire de razboi, respectiv 2 miliarde de marci și 26% din exporturi, guvernul german a introdus reforma monetară la sfârșitul anului 1923.
Ca o paranteză, este de menționat faptul că plățile către Aliați au fost suspendate de către Hitler când acesta a ajuns la putere, apoi au fost reluate după încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, apoi au fost suspendate din nou în anul 1953 și reluate în 1990 după căderea Zidului Berlinului.
Cu alte cuvinte, dupa 90 de ani, Germania încă mai plătește despăgubiri pentru Primul Razboi Mondial.
Marea Depresiune Interbelică (1929 – 1933)
Marea Depresiune Interbelică s-a instalat în luna august a anului 1929.
În perioada precedentă acestui eveniment, SUA au fost învăluite într-o vrajă a optimismului în ceea ce privește dezvoltarea economiei și consumul fără limite al cetățenilor care achiziționau la momentul respectiv aproape orice.
Debutul crizei a fost la bursă, care a căzut cu 40% în perioada 29 octombrie – 13 noiembrie 1929, pierzându-se 30 de miliarde de dolari.
Indicele Dow Jones a scăzut cu 89%, urmând să depășească maximul atins înaintea crizei după 26 de ani.
O parte din efectele crizei au fost:
– rata șomajului a crescut de la 3% la 25% (un sfert din americanii apți de muncă fiind șomeri).
– producția industrială a scăzut cu 52%.
– prețurile au scăzut cu 33%.
– în timpul crizei falimentau, în medie, două-trei bănci pe zi (în condițiile în care în perioada premergătoare crizei se înființau câte 4-5 banci pe zi).
– o treime dintre bănci fie au dat faliment, fie au fost preluate.
Deși oficial criza s-a încheiat în 1933, abia în 1940 economia Americii și-a revenit complet după criză.
Criza petrolului (1973)
Aceasta criză a izbucnit la data de 15 Octombrie 1973 și a fost cauzată de statele arabe membre ale O.P.E.C (plus Egipt și Siria).
Datorita faptului că Statele Unite ale Americii și alte țări dezvoltate au sprijinit acțiunile politico – militare ale Israelului, statele arabe menționate anterior au decis stoparea livrării de petrol către acestea.
Aceasta a fost prima dată când o resursă naturală a fost utilizată ca instrument de reglare a raporturilor politice internaționale.
Țările importatoare au fost grav afectate, prețul petrolului crescând spectaculos, cu 300% (de la 3 la 12 dolari pe baril).
Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait (1982)
Criza bursei Souk Al-Manakh este direct legată de Criza petrolului din 1973. Bursa în discuție funcționa în paralel cu cea oficială și a cunoscut o creștere remarcabilă a indicilor bursieri în urma exploziei prețului petrolului din 1973. Mulți arabi s-au îmbogățit în urma tranzacțiilor efectuate la această bursă.
În anul 1977 când bursa oficială a clacat și Guvernul a trebuit să adopte reguli rigide de tranzacționare, jucătorii s-au îndreptat către bursa neoficială Souk Al-Manakh, care se situa deja pe locul 3 în lume în privința capitalizării, oferind astfel suficiente motive de încredere.
Colapsul acestei burse a avut ca efect falimentul sau naționalizarea tuturor băncilor din Kuwait, cu excepția uneia singure.
Detalii privind urmatoarele 6 poziții din topul celor 11 mari crize globale sunt tratate în articolul urmator, respectiv “Cele mai mari crize mondiale – partea a II-a”.
Niciun comentariu