Marea criză mondială 1929-1933 în România și în lume – prima parte

0

După cum am spus la inceputul articolului România în perioada 1918-1939 (interbelică), marea criză din 1929 merită să fie tratată ca articol independent și nu ca o parte din articolul de mai sus.

Articolul va avea două parți pentru că subiectul este destul de important și, deci, sunt multe lucruri de spus pe această temă, această criză fiind poate cea mai mare criză mondială (rămane să vedem cum și când se va termina criza actuală).

Criza economică din 1929 se aseamană foarte mult cu criza actuală din mai multe puncte de vedere:
– A început în S.U.A.

– Optimismul investitorilor, care au crezut că prețurile la imobile și acțiuni vor crește permanent.

– Explozia sectorului imobiliar la începutul anilor 1920, ceea ce a dus la la creșterea ofertei și astfel prețurile au început să scadă, rezultând căderea acestui sector și implicit falimentul multor banci care au acordat credite pentru achiziționarea de imobile.

– Criza s-a extins la nivel mondial.

– Șomajul a crescut foarte mult la nivel mondial, au fost crescute taxele, au fost scăzute salariile.

– Firmele cu capital strain au scos bani din țară pe care i-au transferat în țările de origine.

Vi  se pare cunoscut ?

Ceea ce este ciudat este faptul că nimeni nu a văzut că în 2007 sau chiar mai devreme se întâmplă același lucru. Concluzia este că învățam greu.

Alt fapt interesant este că ceva ce eu credeam a fi o măsură anti-criză bună s-a dovedit a fi o măsură care nu a avut decât efecte negative.

Menținerea salariilor la un nivel ridicat pentru a stimula consumul, fapt dovedit de criza din 1929 când SUA a încercat să mențină salariile ridicate și în sectorul de stat și în cel privat crezând ca astfel va stimula consumul și vor ieși din criză.

Acest lucru nu s-a întâmplat și criza a mai durat încă doi ani după stoparea acestei măsuri.

Criza in perioada1929-1933

Oameni stând la coadă în New York pentru mâncare și adapost

Motivele declanșării crizei la nivel mondial
1. Caștigul rapid
În perioada premergatoare crizei, cumpărarea de acțiuni era considerată un drum scurt către o avere considerabilă și astfel peste patru milioane de americani dețineau acțiuni la bursă.

2. Credite acordate ușor
Băncile acordau credite foarte ușor stimulând consumul, dar în același timp mulți oameni investeau o parte din banii primiți de la bănci în acțiuni la bursă.

3. Supraproducția
La mijlocul deceniului trei industria a început să acumuleze stocuri (supraproducție), dar investitorii fiind optimiști și crezând ca va continua creșterea cererii de produse au investit în noi unități de producție crescând stocurile și mai mult.

Această reacție a producătorilor a dus la o reacție în lanț ce a dăunat și mai mult economiei ce se apropia de colaps: înființarea de noi unități de producție a dus la noi angajări, inutile, și datorită angajărilor au fost contractate noi credite de consum crescând astfel artificial prețul acțiunilor și implicit valoarea companiilor.

Din această cauză indicele Dow Jones a crescut în perioada 1921-1929 de aproape șase ori.

4. Consumul exagerat
Consumul exagerat sau dorința obsesivă de a deține cât mai multe proprietăți și bunuri fără ca acestea să fie utile persoanei care le deține.

Această situație seamănă foarte mult cu moda actuală de a avea ceva pentru ca are și vecinul, colegul, prietenul, deși suntem conștienți că vom folosi produsul respectiv decât foarte puțin timp și după aceea ne vom concentra pe următorul produs.

Același lucru este valabil și pentru produsele “de firmă” pe care mulți oameni plătesc de 10-20 de ori costul de productie doar pentru că este produs de firma X sau Y, care oricum produce în China și dorește să câștige cât mai mult pe produsul respectiv.

Aici mai apar și brandurile inventate peste noapte doar prin intermediul reclamelor și fără un istoric care să le susțină afirmațiile.

Supraevaluarea produselor a dus mereu la criză, exemplu fiind supraevaluarea imobilelor care a contribuit și la criza  economică din 1929 și a cam produs, alaturi de creditele acordate prea ușor, și criza economică cu care probabil trebuie să mai trăim ceva timp.

În această perioadă numărul de automobile produse a crescut de la 2 milioane la începutul deceniului doi la 5.5 milioane în anul declanșării crizei.

Majoritatea automobilelor erau cumpărate prin credite, credite acordate de băncile locale, care în momentul declanșării crizei au început să falimenteze cu o rată de două pe zi.

Menționez că băncile se înființau în SUA înainte de criza cu o rată de 5 pe zi.

falimentul bancilor in timpul crizei din 1929-19335. Optimismul guvernului și îndemnarea populației să investească la bursă
Din cauza optimismului exagerat al oamenilor care dețineau puterea în SUA și declaratiilor unor oameni cu influență asupra maselor, populația SUA a continuat să investească la bursă pentru că guvernul și oameni “cu școală” recomandau acest lucru.

Efectele crizei din 1929-1933
– În doar două săptămâni, de pe bursă a disparut o sumă aproape egală cu cheltuielile SUA pe perioada Primului Război Mondial.

– Pe perioada crizei indicele Dow Jones a pierdut peste 90% din valoare și ca să ajungă la nivelul pe care îl avea înaintea crizei a avut nevoie de 25 de ani.

– În ultimul an al crizei aproximativ 25% din populația activă a SUA era fără un loc de muncă.

– Venitul mediu / angajat scăzuse în 1933 cu aproximativ 45% față de anul 1929.

– Planul “New Deal” și noile măsuri luate pentru combaterea crizei respective și a crizelor viitoare.

O masură interesantă a fost cea prin care agricultorii erau plătiți de către stat să nu producă la capacitate maximă  astfel scăzând producția și crescând prețurile.

A doua parte a acestui articol o puteți citi aici.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe Știri-economice.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.