Cum se combate deflația

0

Guvernele și băncile centrale, în general, prognozează o rată anuală a inflației de 2-3%, cu scopul de a menține stabilitatea și creșterea economică.

Dacă inflația scapă de sub control și prețurile cresc prea rapid, se apelează la instrumente de politică monetară și fiscală restrictive.

În cazul în care prețurile încep să scadă în mod generalizat, așa cum se întâmplă în cazul deflației, sunt utilizate instrumente de politică monetară și fiscală „libere“ sau expansioniste.

grafic scădereCu toate acestea, aceste tipuri de instrumente potențiale sunt mult mai dificil de implementat din cauza limitărilor tehnice din lumea reală.

Deflația este o problemă economică gravă care poate exacerba o criză și transforma o recesiune într-o depresiune economică avansată.

Atunci când prețurile scad și este de așteptat să scadă şi în viitor, atăt întreprinderile, cât și persoanele fizice aleg să-și păstreze banii la bancă sau la puşculiţă, mai degrabă decât să cheltuiască sau să facă investiţii.

Acest fapt duce la o scădere a cererii care, la rândul său, forțează întreprinderile să reducă producția și stocurile și să vândă la prețuri chiar mai mici.

Întreprinderile vor face concedieri, iar cei ce nu muncesc vor avea şi mai multe dificultăți în găsirea unui loc de muncă.

În cele din urmă, ei nu îşi vor achita datoriile, ceea ce va genera falimente și insuficienţa lichidităților şi creditelor cunoscute sub denumirea de spirală deflaționistă.

Acest scenariu este înfricoșător, de aceea factorii de decizie vor face tot ce este necesar pentru a evita intrarea într-o astfel de gaură economică.

În cele ce urmează vom prezenta câteva modalități prin care guvernele luptă cu deflația. Accesând linkul următor puteți citi un articol mai detaliat despre efectele deflației.

Instrumentele de politică monetară

Coborârea limitelor de rezerve bancare
Într-un sistem bancar de rezerve fracționat, la fel ca în SUA și în restul ţărilor dezvoltate, băncile utilizează depozite pentru a crea noi împrumuturi.

Prin regulament, li se permite să facă acest lucru fară a depăşi limita de rezervă. Această limită este în prezent de 10% în SUA, ceea ce înseamnă că pentru fiecare 100 $ depuşi la o bancă, aceasta poate da cu împrumut 90$, iar 10$ trebuie să-i păstreze ca şi rezervă.

Din această nouă sumă de 90$, 81$ pot fi transformaţi în credite noi, iar 9$ păstraţi ca rezervă și așa mai departe, până ce depozitul inițial creează un credit monetar nou în valoare de 1000$:100$ / 0.10 multiplicator.

În cazul în care limita de rezervă este relaxată la 5%, va fi generat un credit de două ori mai mare, stimulând noi împrumuturi pentru investiții și consum.

Operațiunile pe piață monetară
Băncile centrale cumpăra titluri de trezorerie pe piața monetară, emiţând în schimb monedă nou creată către vânzător.

Acest lucru crește oferta de bani și încurajează cheltuielile. Teoria cantitativă a banilor afirmă că, la fel ca în cazul oricărei alte mărfuri, şi prețul unei monede este determinat de cererea și oferta acesteia.

În cazul în care oferta a crescut, moneda respectivă ar trebui să devină mai puțin costisitoare: cu fiecare dolar vei putea cumpăra mai puține lucruri, prin urmare prețurile vor creşte, nu vor coborî.

Reducerea ratei dobânzii țintă
Băncile centrale pot reduce rata dobânzii țintă pentru împrumuturile pe termen scurt din sectorul financiar.

În cazul în care această rată este mare, sectorul financiar va cheltui mai mult pentru a împrumuta fondurile necesare derulării operațiunilor de zi cu zi.

Ratele dobânzilor pe termen scurt influențează, de asemenea, ratele dobânzilor pe termen mai lung, astfel că în cazul în care rata țintă este ridicată, creditele pe termen lung, cum ar fi împrumuturile ipotecare devin, de asemenea, mai scumpe.

Scăderea ratelor face mai ieftin procesul de a împrumuta bani și încurajează investițiile noi, folosind banii imprumutaţi.

De asemenea, încurajează persoanele fizice să-şi cumpere o casa prin reducerea ratelor lunare.

Relaxarea cantitativă
Atunci când ratele nominale ale dobânzilor sunt joase spre zero, băncile centrale trebuie să recurgă la instrumente monetare neconvenționale. Relaxarea cantitativă este atunci când nu numai bunurile de trezorerie, dar şi valorile mobiliare private sunt achiziționate pe piața monetară.

Nu numai ca acest fapt genereză „pomparea” mai mulor bani în sistemul financiar, dar, de asemenea, reglează prețul activelor financiare, menținându-le scăzute în continuare.

Ratele negative ale dobânzilor
Un alt instrument neconventional este de a stabili o rată a dobânzii nominale negativă. O politică a ratei dobânzii negative înseamnă efectiv că deponenții trebuie să plătească în loc să primească dobânzi la depozitele avute.

Situaţie în care devine costisitor să-ţi păstrezi banii la bancă, ceea ce ar trebui să încurajeze cheltuielile şi consumul, dar şi investițiile în active sau proiecte care să-ţi aducă un beneficiu.

Instrumentele de politică fiscală

Creșterea cheltuielilor guvernamentale
Economiști keynesieni pledează pentru utilizarea politicii fiscale pentru a stimula cererea agregată și ieşirea economiei din perioada deflaționistă.

Dacă atât persoanele fizice, cât şi cele juridice îşi stopează cheltuielile, nu există nici un stimulent pentru companii să producă și să angajeze oameni.

În ultimă instanță, guvernul poate interveni ca şi cheltuitor, cu speranța de a menține pe linia de plutire atât producția, cât şi ocuparea forței de muncă.

Acesta poate chiar împrumuta bani pentru a-i cheltui, atrăgându-şi astfel un deficit fiscal.

Întreprinderile și angajații lor vor folosi banii guvernului pentru a cheltui și a investi până ce atât prețurile, cât şi cererea vor începe să crească din nou.

Reducerea cotelor de impozitare
În cazul în care guvernele vor reduce impozitele, vor rămâne mai multe venituri atât în visteriile întreprinderilor, cât şi în buzunarele angajaților acestora, care vor simți un efect de bogăție și vor cheltui sumele alocate anterior pentru taxe.

Un risc al scăderii taxelor pe parcursul unei perioade de recesiune economică este faptul că veniturile fiscale globale vor scadea, ceea ce ar putea forța guvernul să-şi reducă cheltuielile și chiar să încetează unele operațiuni ale serviciilor de bază.

Există păreri pro şi contra şi dovezi contradictorii în legătură cu faptul că reducerile fiscale generale și specifice stimulează economia reală.

Concluzie
În timp ce lupta împotriva deflației este un pic mai dificilă decât ţinerea inflației sub control, guvernele și băncile centrale au o serie de instrumente pe care le pot utiliza pentru a stimula cererea și creșterea economică.

Riscul unei spirale deflaționiste poate conduce la o cascadă de rezultate negative, dăunătoare tuturor.

Prin utilizarea instrumentelor fiscale și monetare expansioniste, inclusiv a unor metode neconvenționale, scăderea prețurilor poate fi inversată și cererea restaurată pe fagaşul normal.

Niciun comentariu

Spune-ți părerea

Cod antispam *

Abonează-te la Newsletter pentru a nu rata ultimele articole publicate pe Știri-economice.ro

Introduceţi adresa de e-mail

Adresa de e-mail trebuie confirmată! Veți primi un e-mail de activare de la FeedBurner Email Subscriptions.